Am înființat la începutul acestui an, Systeego Wallachian Office, un mic centru de cercetare în neuroștiințe și psihometrie aparativă cu aplicabilitate în mediul educațional, fix pe meleagurile unde am văzut lumina zilei în urmă cu mai multe zeci de ani, și fără să par patetic, pot spune că am decis acest lucru gândindu-mă și la înaintașii mei din aceste locuri care au reușit să dureze în vremuri tulburi și nestatornice, un mod de viață simplu și rezistent, lăsându-ne nouă, celor de azi, scheme simple de adaptare la schimbare, și modele de păstrare a propriei demnități, fără nicio negociere.
Partea aceasta cu păstrarea demnității poporului meu mă preocupă demult, e o problemă psihologică, spirituală, și sper să poată fi și analizată psihometric...
Dar să revenim la subiect: discutam azi cu A.I. despre țara străbunilor mei și am vrut să știu cât cunoaște despre istoria sa și despre noi, românii în general.
Iată un prim răspuns la întrebarea: ce știi despre Valahia?
A.I.: Valahia este o regiune istorică din Europa de Est, situată în sud-estul României. A fost un principat autonom între secolele XIV-XIX și a jucat un rol important în istoria României moderne, fiind una dintre principalele state medievale din Europa de Est. Valahia a avut o cultură și istorie distinctă și a fost căminul unor personalități importante din istoria României, cum ar fi domnitorul Mihai Viteazul.
Deci la o primă strigare, cam asta se știe despre Valahia în cloud-ul lui Reid Hoffman (PayPal, LinkedIn, Inflection AI etc.), Khosla Ventures (SPAC) și Satya Narayana Nadella (CEO la Microsoft)...
L-am întrebat mai departe: totuși de Mircea cel Bătrân nu ai auzit?
A.I.: Mircea cel Bătrân a fost un domnitor al Valahiei în secolul XIV. El a domnit din 1386 până la moartea sa în 1418. Mircea cel Bătrân a fost un lider puternic și un apărător al independenței Valahiei împotriva imperiului Otoman. De asemenea, el a întreprins numeroase acțiuni militare pentru a apăra granițele principatului său și pentru a consolidata puterea sa în interior. Mircea cel Bătrân este considerat un erou național în România modernă și a fost menționat în numeroase cronici medievale și legende.
Bun! Dar de nepotul său, Vlad Țepeș, nu ți-au upload-at nimic?
A.I.: Vlad Țepeș (cunoscut și sub numele de Dracula) a fost un domnitor al Valahiei în secolul XV. El a domnit în două rânduri, între anii 1456 și 1462 și între 1476 și 1477. Vlad Țepeș a fost cunoscut pentru metodele sale dure de guvernare, inclusiv folosirea torturii și a execuțiilor publice. Deși era temut de contemporanii săi, el a devenit un simbol al valorii naționale pentru români, iar legenda sa a devenit faimoasă prin romanul Bram Stoker "Dracula".
Excelent A.I.! Exact de unul dintr-ăsta avem nevoie noi acum, mai mult ca oricand!
A.I. Nu înțeleg ce vrei să spui?
Mai bine!
A.I. Este important de reținut că metodele brutale de guvernare ale lui Vlad Țepeș, inclusiv folosirea torturii și a execuțiilor publice, nu sunt în concordanță cu valorile moderne ale drepturilor omului și ale justiției. Guvernarea prin teroare și violența nu sunt soluții acceptabile într-o societate democratică și nu sunt compatibile cu valorile promovate de Uniunea Europeană, care este formată din state membre cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. De aceea, ar fi mai potrivit să privim spre modele de lideri care au guvernat prin dialog, negociere și respectarea drepturilor cetățenilor, în loc să ne dorim o revenire la metodele violente din trecut.
Senzațional! A.I. îmi face o lecție de morală! Mă muștruluiește ca să zic mai pe șleau! A urmat apoi o discuție mai lungă, nu despre Valahia ci despre pandemie și drepturile omului. M-am trezit că A.I. îmi ține o prelegere de activist de partid. Vorbea frumos despre faptul că în societățile democratice, cetățenii au dreptul la libertate de exprimare și la participare la procesul democratic, inclusiv la critica constructivă a guvernului. Cetățenii pot participa la procesul democratic prin exercitarea dreptului de vot, prin participarea la demonstrații pașnice, prin exercitarea libertății de presă și prin organizarea sau alăturarea acțiunilor civice și organizațiilor neguvernamentale...
...De asemenea, cetățenii pot să ceară responsabilitatea guvernului prin intermediul sistemelor judiciare, prin depunerea de plângeri sau prin începerea de acțiuni legale împotriva guvernului dacă consideră că acesta a încălcat drepturile lor sau a acționat într-un mod abuziv sau ilegal...
...Este important să se încurajeze participarea activă a cetățenilor în procesul democratic și să se protejeze drepturile și libertățile cetățenești, în timp ce se abordează în mod responsabil problemele legate de sănătate publică...
Imi este clar cu cine se consultă guvernanții noștri! A.I., pentru azi nu pot să-ți dau notă de trecere, deși mi-ai spus câte ceva despre Valahia strămoșilor mei...
Voi trece însă direct la dicționar ca să închidem subiectul. Dar nu un dicționar recent, ci unul mult mai credibil : Săineanu. Ed. VI (1929)
”Valahia f. nume etnic slavo-german, dat Munteniei, trecut și la celelalte popoare și admis odinioară în limba noastră oficială.
Muntenia f. 1. sau România-Mare (numită în vechime Țara-Românească, de străini Valahia și de Românii ardeleni Țara), partea României cu munți mai înalți și cu ramificațiuni mai numeroase, coprinsă între Olt, Milcov, Dunăre și Carpați. Muntenia coprinde 17 districte (cu cele 5, din Oltenia) și a avut succesiv de capitală orașele Câmpulung, Curtea-de-Argeș, Târgoviște și București. Ea a fost întemeiată în sec. XIII (1250) de Litovoiu, zis și Litean-Vodă (după tradițiune de Radu Negru, zis și Negru-Vodă), care avu de urmași printre cei mai iluștri pe Mircea cel Bătrân, Mihaiu-Viteazul, Mateiu Basarab. La 1359 Muntenia fu unită cu Moldova într’un singur Stat numit România. Seria cronologică a Domnilor Munteni (cifrele indicând anul urcării pe tron): Seneslav, 1247; Litovoiu, 1250; Tăhomir, 1290; Basarab, 1330; Al. Basarab, 1340;. Vladislav Basarab, 1364; Radu I, 1374; Dan I, 1384; Mircea, 1386; Mihail, 1418; Dan II, 1420; Radu III, 1425; Vlad II. 1430; Dan III, 1439; Vladislav III, 1452; Vlad Țepes, 1456; Radu IV, 1462; Laiot, 1471; Vlad Călugărul, 1483; Radu V, 1496; Mihnea, 1507; Vlad VII, 1511; Neagoe, 1512; Radu Călugărul, 1521; Radu dela Afumati, 1522; Vlăduță, 1524; Moise, 1529; Vlad IX, 1530; Vintilă, 1532; Radu Paisie, 1534; Petru din Argeș, 1535; Mircea II, 1546; Pătrașcu, 1554; Petru Șchiopul, 1560; Alexandru II, 1567; Mihnea II, 1577; Petru Cercel, 1583; Ștef. Bogdan, 1591; Alexandru III, 1592; Mihaiu Viteazul, 1593; Sineon Movilă, 1601; Radu Șerban, 1602; Radu Mihnea, 1611; Al. Iliaș, 1616; Gavril Movilă, 1618; Al. Coconul, 1623; Leon Tomșa, 1629; Matei Basarab, 1633; Const, Șerban, 1654; Mihnea III, 1658; Gh. Ghica, 1659; Gr. Ghica, 1660; Radu Leon, 1664; Anton din Pitești, 1669; Gh. Duca, 1674; Șerb. Cantacuzino; 1679; C. Brâncoveanu, 1688; Ștef. Cantacuzino, 1714; Nic. Mavrocordat, 1716; Mib. Racoviță, 1730; C. Mavrocordat, 1731; Gr. Ghica, 1733; Matei Ghica, 1752; Const. Racoviță, 1753; Scarlat Ghica, 1758: Ștef. Racovită, 1764; Al. Ghica, 1766; Gr. Al. Ghica, 1768; Al. Ipsilante, 1774; Nic. Caragea, 1782; Mih. Șuțu, 1783; Nic. Mavrogheni, 1786; Al. Moruzi. 1793; C- Hangerli, 1797; C. Ipsilante. 1802; I. Caragea, 1812; Al. Șutu, 1818; Gr. Ghica, 1822; Al. Ghica, 1834; Gh. Bibescu, 1842; Barbu Știrbei, 1849; Căimăcămia, 1856-1859. [Muntenia, nume dat de Moldoveni fostului principat al Țârii Românești, după lat. TRANSALPINA («Țara de peste munți», cum numiau Ungurii țara românească în limba lor oficială), tradus cu Țara Muntenească sau Muntenia]. Muntenia a fost ocupată de Nemți în cursul răsboiului austro-român”
Cu siguranta ca asa este! L-am provocat la o discutie (ortodoxa) despre teologie si mi-a servit n umai protestatntisme!... Depinde cine este la ”butoane”...
Oricum, trebuie sa recunoastem ca, utilizat corect intr-o cercetare stiintifica (deci neutra politic) este foarte valoros!
Părerea mea este că filtrarea rezultatelor generată de această AI poate fi mai manipulatoare decât prin sistemul GOOGLE clasic.