Luni întregi, noapte de noapte, treceau pe sub ferestre camioanele încărcate, acoperite cu prelate, după aceea și ziua, fără nicio rușine. Pe scară, un ostaș cu AKM-ul de gît, radios și important, altul în spate și tot așa. Am avut parte de unul care a venit să ne pedepsească ,fiindcă am rîs. Eram la poartă cu fratele meu și cu un alt copil ,din bloc. Mirosul acela de ostaș eliberator mi-a rămas , neschimbat.
Știam ce camion transportă cereale, după mărimea găștii de porumbei care se năpustea după trecerea camioanelor.
Apoi am făcut, obligatoriu, limba rusă, la școală, ne-am umplut inimile cu portretul tătucului, ne-am mișcat în disciplină fericită, picioarele, de 7 noiembrie, aniversarea MRSO, a fost jale națională cînd a murit tătucul popoarelor. Am citit Șolohov, Fadeev, Dostoievski nu prea era tipărit. Ne-am încălzit sufletele cu Pavlik Morozov ( nenorocitul a existat în realitate și nu a fost singurul) am suferit cînd Maladaia Gvardia a fost schingiuită de cotropitor, ce de Ceapaev pe ecrane, și balalaică.
Locuiam pe strada Armata Roșie,treceam pe lîngă Librăria " Cartea Rusă", ascultam la radio cîntece ostășești sovietice, știam să " la,lala,la,la" Katiușa, căci învățam limba rusă cîntînd.
Apoi ne-am mutat pe strada Horea. La numerele 37-39, era un bloc ofițeresc: în majoritate, nevestele ofițerilor se numeau Natașa, Marusia, Liuba. Toată ziua în capoate, fumătoare strașnice: anul 1955.
Copilăria noastră nu știa nimic despre kulaci, despre Marea Teroare, despre gulaguri, dar nici despre Esenin. Maiakovski, da, dar de unde să știm că a fost sinucis ?
O cenzură grea și sălbatică, nicio scurgere de informații despre Barăgan și despre Canal, despre țărani împușcați, despre țărani întorși din prizonierat, slabi, diformi, că femeile lor nu i-au recunoscut, iar pe colectivizare s-a pus tot o prelată.
În perioada 1949-1962, cea a colectivizării, 80.000 de țărani au fost închiși, trimiși la muncă forțată, pentru curajul, îndărătnicia de a nu accepta să își dea pămîntul, sufletul și calul, la colhoz.
Toate se întorc acum, într-o memorie cu pielea jupuită. Fac 75 peste cîteva zile. Mi-e teamă să nu îmi fie frică, fiindcă atunci, am trăit degeaba.
PS Majoritatea kremlineților români este născută după 1965. Lor nu li s-a mai spus enormitatea aceea, sub formă de ordin, de a sta cu mîinile la spate, în bancă ! Fiindcă părinții au stat cu ele ridicate: " ruki, verh! " pentru că trebuia să înveți de mic,ce sunt kirilicele, ciocul mic și priponul .
Dacă au ajuns să se bazeze pe o gușă, pe un puric, înseamnă că au o acută lipsă de cadre.
de Cornel Udrea
Comments