Universitatea care are succes dovedește că o societate poate fi devotată bunăstării tuturor, fără să îngrădească potențialul uman sau să constrângă mintea în direcțiatelurilor urmărite de regim. Cea mai adâncă slăbiciune intelectuală a democrației constă în lipsa de gust sau de aplecarepentru viața teoretică. Toți laureații noștri cu premiul Nobel şi cei asemenea lor nu fac nimic pentru a contrazice temerile lui Tocqueville în această privință.
Problema nu e dacă posedăm inteligenţă, ci dacă suntem adepţii reflecției de tipul cel mai amplu și mai profund. Avem nevoie să ni se aducă permanent aminte de deficiența noastră, acum mai mult decât în trecut. Marile universități europene acționau odinioară ca un fel de conştiinţă intelectuală a noastră, dar, odată cu declinul lor, am rămas pe cont propriu. Nimic nu ne împiedică să avem o părere prea bună despre noi înșine. Este nevoie să existe o instituție nepopulară în mijlocul nostru, care să pună claritatea mai presus de bunăstare sau compasiune, care să reziste la puternicele noastre impulsuri și tentații, care să fie eliberată de orice snobism, dar să aibă standarde. Acele standarde ne sunt în primul rând accesibile pornind de la ce e mai bun în trecut, deși ele trebuie să fie astfel încât să admită noul, dacă el întruneşte acele standarde. Dacă nimic din ce e nou nu le întruneşte, nu e un dezastru.
Epocile de mare fertilitate spirituală sunt rare şi le alimentează pe altele, mai puțin fertile. Un dezastru ar fi pierderea inspirației acelor epoci, fără a avea nimic de pus în loc. Aceasta ar face și mai puțin plauzibil ca talentele cele mai rare să-și afle expresia în rândul nostru. Biblia și Homer și-au exercitat influenta mii de ani, păstrată în curentul central sau marginalizată, rareori fiind depăşită ca forță, fără să devină irelevantă fiindcă nu s-ar fi potrivit temperamentului vremii vremii sau spiritului unui regim. Ei au oferit o cale de ieșire precum și un model de reformă.
Allan Bloom - Criza spiritului american