Orânduirile mai vechi, mai tradiționale, care nu încurajează jocul liber al rațiunii, conțin elemente care amintesc de interpretarea mai nobilă, filozofică a rațiunii și o ajută să nu se degradeze.
Acele elemente sunt legate de pietatea care prevalează în asemenea orânduiri. Ele transmit o anumită deferență față de lucrurile superioare, un respect pentru viața contempla tivă, înțeleasă drept contemplare a lui Dumnezeu și culme a devoţiunii, și o fidelitate față de ființele eterne care temperează absorbția în ce e doar presant sau curent. Acestea sunt imagini de o măreție filozofică – care, trebuie subliniat, reprezintă distorsiuni ale originalului și pot fi cei mai aprigi duşmani ai săi, dar care păstrează ordinea cosmosului și a sufletului din care pornește filozofia. Tocqueville descrie acest lucru minunat de bine, în emoţionanta prezentare a lui Pascal, pe care-l consideră, fără îndoială, drept cel mai desăvârșit om. Posibilitatea unui asemenea tip uman, tipul teoretic, este, potrivit lui Tocqueville, foarte amenințată în democrație, și trebuie viguros apărată dacă e ca umanitatea să nu fie grav sărăcită. O mare parte a reflecției teoretice care înflorește în democrația modernă ar putea fi interpretată ca resentiment egalitarist împotriva tipului superior reprezentat de Pascal, denigrându-l, deformându-l și interpretându-l ca fiind dispărut.
Marxismul şi freudismul îi reduc motivațiile la acelea ale tuturor oamenilor. Istorismul ii neagă accesul la eternitate. Teoria valorii îi face irelevant raționamentul. Dacă ar apărea deodată, ochii noștri ar fi orbi la superioritatea lui şi am fi scutiţi de disconfortul pe care ni l-ar provoca.
Se poate spune că universitatea există în democrație pentru a împiedica sau vindeca orbirea democratică, nu de dragul constituirii unei aristocraţii, ci de dragul democratiei şi de dragul pastrării libertății spiritului – fără îndoială una dintre cele mai importante libertăți – pentru câțiva indivizi din interiorul ei.
Allan Bloom - Criza spiritului american