Omul este ambiguu. În comunitățile cele mai impermeabile, cel puțin din timpul lui Ulise, există ceva în om care vrea să iasă în afară și simte că dezvoltarea lui e mărginită de faptul că e doar o parte a unui întreg, mai degrabă decât un întreg în sine. Iar în situațiile cele mai libere și mai independente oamenii tânjesc după atașamente necondiționate. Tensiunea dintre libertate și atașament și tentativele de a obține imposibila unire a celor două constituie condiția permanentă a omului. Dar în regimurile politice moderne, unde drepturile precedă îndatoririle, libertatea are fără doar și poate întâietate
faţă de comunitate, familie și chiar natură.
Spiritul acestei alegeri trebuie să pătrundă inevitabil în toate detaliile vieții. Ambiguitatea omului este bine ilustrată de pasiunea sexuală și sentimentele care o însoțesc. Sexul poate fi tratat ca o plăcere cu care bărbații și femeile fac ce vor, urmând sau respingând îndemnurile sale, gustându-i sau nu formele, decizând liber importanța sau lipsa sa de importanță în viață. Ca atare, cel puțin potrivit unor gânditori ca Hobbes și Locke, sexul ar trebui să acorde prioritate necesității naturale obiective, imperativelor amorului-propriu sau instinctului de conservare. Or, sexul poate fi imediat constitutiv unei întregi legi a vieții căreia instinctul de auto- conservare îi este subordonat și în care dragostea, căsătoria creșterea copiilor reprezintă lucrul cel mai important. Nu poate fi ambele.
Direcția în care ne îndreptăm este evidentă.
Nu e cu totul corect să spunem că omenirea, în ansamblul ei, este capabilă să trateze sexul ca pe o chestiune de liberă alegere, care nu ne obligă inițial față de alții. Într-o lume în care baza naturală a diferenţierii sexuale s-a prăbuşit, această alegere este la îndemâna bărbaților, mai puțin a femeilor.
Bărbatul, în starea de natură, fie în cea de la început, fie în cea pe care o avem acum, poate pleca după un contact sexual fără să se mai gândească vreodată la el. Dar o femeie poate avea un copil și, de fapt, așa cum devine tot mai limpede, poate vrea să aibă un copil. Sexul poate fi un lucru indiferent
bărbaților, dar nu poate fi așa pentru o femeie. Aceasta e ceea ce s-ar putea numi drama femeii.
Modernitatea a promis că toate ființele umane vor fi tratate în mod egal. Femeile au luat în serios acea promisiune și s-au răzvrătit împotriva vechii ordini. Dar, în vreme ce ele au reușit, și bărbații au fost eliberați de vechile lor constrângeri. Iar femeile, eliberate acum și cu cariere egale, constată că încă mai doresc copii, dar n-au o bază pentru a pretinde ca bărbații să le împărtășească dorința de-a avea copii sau să-și asume o responsabilitate în privința lor. Așa că natura trage mai greu în balanță pentru femei. În vechea ordine, ele erau subordonate bărbaților și dependente de aceștia; în noua ordine, ele sunt izolate, au nevoie de băr- bați, dar nu pot conta pe ei, și sunt împiedicate în libera dez- voltare a individualității lor.
Promisiunea modernității nu a afost cu adevărat înfăptuită pentru femei.
Allan Bloom - Criza spiritului american