Deşi studenţii nu au cărți, ei au, cât se poate de emfatic, muzică. Nimic nu e mai ciudat la generația asta decât dependenţa ei de muzică. Este epoca muzicii și a stărilor sufletești care o însoțesc.
Astăzi, o mare parte din tinerii între zece și douăzeci de ani trăiesc pentru muzică. E pasiunea lor; nimic nu îi excită ca ea; nu pot lua în serios ceva străin muzicii. Când se află la şcoală sau cu familiile, tânjesc să se cufunde din nou în muzica lor. Nimic din ceea ce-i înconjoară – şcoala, familia, biserica - nu are vreo legătură cu lumea lor muzicală. În cel mai bun caz, lumea aceea obişnuită e neutră, dar de obicei e un impediment, secat de conținutul vital, ba chiar un lucru împotriva căruia să te revolți.
Învățătura lui Platon despre muzică este, ca să simplificăm lucrurile, că ritmul și melodia, însoțite de dans, constituie expresia barbară a sufletului. Barbară, nu animală.
Muzica este mediumul sufletului uman în condiția sa extatică extremă de uluire și teroare. Nietzsche, care e în bună măsură de acord cu analiza lui Platon, spune în Naşterea tragediei (să nu uităm de restul titlului: din spiritul muzicii) că un amestec de cruzime și senzualitate brută caracteriza această stare care,
desigur, era religioasă, în slujba zeilor. Muzica reprezintă discursul primitiv și primar al sufletului și este alogon, fără o vorbire sau o rațiune articulată. Nu numai că nu e rațională, dar e ostilă raţiunii.
Tinerii știu că rockul are ritmul raportului sexual. Iată de ce Boleroul lui Ravel e piesa cea mai cunoscută și iubită de ei din muzica clasică. Împreună cu o parte a artei reale și cu o grămadă de pseudoartă, o industrie enormă cultivă gustul pentru starea orgiastică a sentimentului conectat la sex, oferind un flux constant de material proaspăt pentru apetiturile vorace. Nicicând o formă de artă n-a fost dirijată atât
de exclusiv spre copii.
Ajutând la sporirea excitației și a muzicii catarctice și în acord cu ea, textele celebrează dragostea dulceagă, precum şi atracțiile polimorfe, întărindu-le împotriva ridiculizării și ostracizării tradiționale. Cuvintele descriu – implicit și expli-
cit - actele trupești care satisfac
Corolarul inevitabil al unui asemenea interes sexual este revolta împotriva autorității parentale care o reprimă. Egoismul devine astfel indignare, transformându-se apoi în moralitate. Revoluția sexuală trebuie să răstoarne toate forțele de dominație, duşmanii naturii și ai fericirii. Din dragoste rezultă ura, maimuțărind reforma socială. Viziunea despre viaţă este echilibrată de pivotul sexual. Resentimentele copilărești inconștiente sau pe jumătate conştiente de odinioară devin acum noua Scriptură. Urmează nostalgia după societatea fără clase, fără prejudecăți, fără conflicte, universală, care rezultă în mod necesar din conştiinţa eliberată – „Noi suntem lumea“, versiune adolescentină a propoziției Alle Menschen werden Brüder*, a cărei înfăptuire a fost inhibată de echivalenții politici ai lui Táticu' și Mămica. Acestea sunt cele trei mari teme lirice: sexul, ura și o versiune dulceagă, ipocrită a dragostei frățești.
Asemenea izvoare poluate au ca rezultat un torent mâlos, unde doar monștrii pot înota. O privire aruncată la videourile care proiectează imagini pe zidul peşterii lui Platon, de când s-a înfiinţat MTV, e suficientă pentru a demonstra asta. Imaginea lui Hitler apare destul de des în contexte incitante, în timpul pauzei. Nimic nobil, sublim, profund, delicat, cu gust sau măcar decent nu-şi află locul în asemenea tablouri. Nu este spațiu decât pentru ceea ce e intens, schimbător, crud și imediat, cu privire la care Tocqueville ne-a prevenit că va fi caracterul artei democratice, combinat cu o difuziune, importanță și conținut dincolo de cea mai îndrăzneață închipuire a lui Tocqueville.
Imaginați-vă un băiat de treisprezece ani stând acasă, în sufragerie, făcându-și temele la matematică în vreme ce ține la urechi căștile Walkmanului sau privește MTV. Beneficiază
de libertățile cu greu câștigate de-a lungul secolelor de alianta dintre geniul filozofic și eroismul politic, consacrate de sângele martirilor; cea mai productivă economie cunoscută vreodată de omenire îi oferă confortul și timpul liber; știința a pătruns tainele naturii spre a-i da minunatul sunet electronic, viu parcă, și reproducerea imaginii de care se bucură.
Și în ce culminează progresul? Un adolescent al cărui trup palpită în ritmuri orgasmice; ale cărui sentimente sunt articulate în imnuri închinate bucuriilor onanismului sau ale uciderii părinţilor; a cărui ambiție e să ajungă celebru și bogat imitându-l pe travestitul care cântă. Pe scurt, viața e făcută dintr-o fantasmă masturbațională permanentă, preambalată comercial.
Allan Bloom-Criza spiritului American