Studenții nu au nici cea mai vagă idee ce formidabilă realizare e să te eliberezi de îndrumarea publică și să găsești resurse în tine însuți.
Din ce sursă interioară ar putea să-şi extragă ţelurile pe care consideră că și le propun? Eliberarea de eroic nu înseamnă decât că nu au deloc resurse împotriva conformității cu „modelele de rol“ actuale. Se gândesc permanent la ei înșiși în termeni de standarde fixe pe care nu le ating. În loc să fie
copleșiți de Cirus, Tezeu, Moise sau Romulus, ei joacă inconştient rolurile doctorilor, avocaților, oamenilor de afaceri sau personalităților de la televizor care-i înconjoară.
Nu poți decât să-i compătimești pe tinerii fără modele pe care să le admire, respecte sau venereze, care sunt opriți în mod artificial de la entuziasmul faţă de marea virtute.
Încurajând această diformitate, relativismul democratic se alătură unei ramuri a conservatorismului impresionată de consecințele politice periculoase ale idealismului. Acești conservatori vor ca oamenii tineri să ştie că lumea veche, stridentă, nu poate răspunde cerinţelor lor de perfecțiune. Pusă în situația de a alege între realismul oarecum arbitrar distins și idealism, o persoană raţională ar vrea să fie ambele sau nici una. Dar acceptând pentru moment o distincție pe care o resping, idealismul, așa cum este el conceput în mod obişnuit, ar trebui să primeze în educație, fiindcă omul este o fiinţă care trebuie să se orienteze potrivit posibilei sale perfecțiuni. A încerca să elimini această înclinaţie cât se poate de naturală din pricina unor eventuale abuzuri echivalează, aproape literal, cu a arunca de fapt copilul cu apa din covată.
Utopismul, așa cum ne-a învățat Platon de la început, este focul cu care trebuie să ne jucăm fiindcă e singurul mod în care putem afla cine suntem. Trebuie să criticăm falsa înțelegere a Utopiei, dar ieşirea oferită de realism e mortală. Aşa cum stau acum lucrurile, studenții au imagini puternice cu privire la ce e un corp perfect și urmăresc neîncetat acest ideal. Dar lipsiţi de indrumarea literară, nu mai au o imagine a sufletului perfect, prin urmare nu mai tânjesc să aibă unul
Nici măcar nu-şi închipuie că există aşa ceva,
ALLAN BLOOM
Criza spiritului american