Dar studenții care au urmat acelei generații de la sfârșitul anilor '50 și începutul anilor '60, când lipitorile din cultură –profesioniști și amatori – și-au început marea sângerare spirituală, m-au făcut să mă întreb dacă în fond convingereamea - vechea convingere legată de Marile Cărţi – era corectă.
Potrivit acelei convingeri, natura este singurul lucru care contează în educație, dorinţa umană de a ști e permanentă, nu are nevoie decât de hrana potrivită, iar educația constă doar în punerea „bucatelor“ pe masă. În cel mai bun caz, e limpede pentru mine că natura are nevoie de cooperarea convenţiei, tot așa cum e nevoie de arta omului pentru a înte-
meia ordinea politică reprezentând condiția desăvârșirii sale naturale. În cel mai rău caz, mă tem că are loc o entropie spirituală sau o evaporare a sângelui clocotind al sufletului, temă pe care Nietzsche o găsea justificată și pe care a pus-o în centrul gândirii sale. El susţinea că arcul spiritului era destins și risca să rămână astfel permanent. Activitatea sa, numai decăderea omului în această cultură, ci pur și simplu credea el, vine din cultură, iar decăderea culturii însemna nu decăderea omului. Aceasta e criza pe care a încercat s-o înfrunte cu hotărâre: însăși existenţa omului ca om, ca fiintă nobilă, depindea de el și de oameni ca el – așa socotea. Poate că nu avea dreptate, dar argumentația sa pare pe zi ce trece tot mai puternică. Oricum, impresia de sălbăticie naturală pe care o lăsau americanii era înșelătoare. Ea era astfel doar în raport cu impresia făcută de europeni. Astăzi, studenții eminenți știu cu mult mai puțin, sunt atât de rupți de tradiție, atât de slabi intelectual, încât îi fac pe predecesorii lor să pară nişte minuni ale culturii. Solul e tot mai subțire, și mă îndoiesc că mai poate susține acum plantele mai înalte.
ALLAN BLOOM
Criza Spiritului American