Tinerii americani au o cunoaștere și un interes tot mai mici față de ţările străine. În trecut, existau mulți studenţi care știau de fapt câte ceva despre Anglia, Franţa, Germania sau Italia, și le iubeau, fiindcă visau sătrăiască acolo sau socoteau că viața lor ar fi mai interesants prin asimilarea limbilor şi literaturilor lor, Asemenea students aproape că au dispărut, fiind înlocuiți cel mult de studenti interesați de problemele politice ale țărilor din Lumea a Treia si dornici să le ajute să se modernizeze, desigur, cu tot respectul cuvenit vechilor lor culturi. Asta nu e învăţare de la ceilalți, ci condescendență și forma deghizată a unui nou imperialism. E mentalitatea organizației Peace Corps, care nu reprezintă un impuls dat învățării, ci o versiune secularizată a operelor de caritate.
De fapt, deschiderea are ca rezultat conformismul american - undeva, în restul lumii, există o diversitate cenusie care ne învață că valorile sunt relative, în vreme ce aici putem crea toate stilurile de viață pe care le dorim. Deschiderea noastră înseamnă că nu avem nevoie de ceilalți. Astfel, ceea ce e anunțat ca o mare deschidere reprezintă o mare închidere. Pierdută e speranța că în alte locuri și timpuri există înțelepți capabili să ne dezvăluie adevărul despre viață – cu excepția unui mănunchi de tineri care caută o soluție rapidă din partea unui guru. Dus e și simțul istoric real al unui Machiavelli, care smulgea câteva ore din fiecare zi aglomerată, când „îşi punea veşminte regeşti şi de curte, păşea în străvechile lăcaşuri ale oamenilor de demult și vorbea cu ei”
Nici una din aceste probleme nu-i preocupă pe cei care promovează noul curriculum. În ochii lor, important este sa facă propagandă pentru acceptarea unor căi noi, şi indiferența faţă de conținutul lor real este un mijloc la fel de bun ca oricare altul. Perioada în care catolicii şi protestanții erau suspicioși unii față de alții şi se urau n-a fost neapărat cea mai bună din existența Americii, dar măcar aceia își luau credințele în serios, iar compromisurile mai mult sau mai puțin satisfăcătoare la care au ajuns nu erau pur rezultatul apatiei cu privire la starea sufletelor lor. Practic, tinerii americani de astăzi au doar conştiinţa fără substanță a faptului că există multe culturi, însoțită de o morală dulceagă care derivă din această conştientizare: ar trebui să ne înțelegem cu toții. De ce să luptăm? În 1980, în timpul crizei din Iran, mama unuia dintre ostatici a exprimat foarte bine principiile noastre educative actuale. S-a dus în Iran ca să implore eliberarea fiului ei, împotriva dorințelor exprese ale guvernului țării ei, în chiar săptămâna în care s-a făcut o tentativă de salvare a ostaticilor. Și-a justificat comportamentul explicând că o mamă are dreptul să încerce să-şi salveze fiul, învățând totodată o nouă cultură. Sunt două drepturi fundamentale, iar călătoria ei îi permitea să împuște doi iepuri dintr-un foc.
CRIZA SPIRITULUI AMERICAN - Allan Bloom