Erotismul studenţilor noştri este infirm. Nu e divina nebunie lăudată de Socrate; sau atrăgătoarea conştiinţă a nedesăvârșirii și încercarea de a o depăși; sau harul natural care permite unei ființe parțiale să-și recapete totalitatea în îmbrățișarea altui trup, sau care îi îngăduie unei ființe temporale să tânjească după veșnicie perpetuându-și sămânța; sau speranța că toți oamenii își vor aminti faptele sale; sau contemplarea perfecţiunii.
Erotismul este un disconfort, dar unul care în sine promite alinarea și afirmă bunătatea lucrurilor. El este dovada, subiectivă dar incontestabilă, a înrudirii omului, oricât de imperfectă ar fi ea, cu alții și cu întreaga natură. Uimirea, sursă deopotrivă a poeziei şi filozofiei, este expresia ei caracteristică. Erosul cere îndrăzneală de la partizanii săi și oferă un bun motiv pentru asta. Dorul de desăvârșire este dorul de educație, iar studierea sa este educație. Cunoașterea ignoranței de către Socrate este identică cu perfecta sa cunoaștere a erotismului. Nostalgia după conversațiile sale cu care și-a contaminat tovarășii și care s-a intensificat după moartea lui și a dăinuit prin secole a dovedit că a fost deopotrivă cel mai nevoiaș și mai lacom dintre amanti, cel mai bogat și mai darnic dintre iubiți.
Allan Bloom - Criza spiritului american