Educația morală care se presupune a fi astăzi marea responsabilitate a familiei nu poate exista dacă nu reușește să prezinte imaginației tinerilor o viziune a unui cosmos moral, precum și răsplata și pedeapsa pentru bine și rău, discursuri sublime care însoțesc și interpretează faptele, protagoniştii și adversarii din drama alegerii morale, un sentiment al mizelor implicate într-o asemenea alegere și disperarea ce rezultă când lumea e „dezvrăjită“. Altminteri, educația devine zadarnica încercare de a le da copiilor „valori“. Dincolo de faptul că părinții nu ştiu ce cred, și nu au, cu siguranță, încrederea în sine de a le spune copiilor mai mult decât că vor să fie fericiți și să-și realizeze potențialul, valorile sunt niște lucruri palide. Ce sunt ele și cum sunt comunicate?
Cursurile despre „clarificarea valorilor“ predate în școli ar trebui să ofere modele părinților și să-i facă pe copii să vorbească despre avort, sexism și cursa înarmării, chestiuni a căror importanţă nu au cum s-o înțeleagă. O asemenea educație nu e decât propagandă, iar propaganda nu funcționează, fiindcă opiniile sau valorile la care se ajunge sunt înşelătoare, inconsistente, fără un fundament în experiență sau pasiune, care constituie bazele judecății morale. Asemenea „valori“ se vor schimba inevitabil, pe măsură ce se schimbă opinia publică. Noua educație morală nu are nimic din geniul care generează instinctul moral sau a doua natură, premise necesare nu doar ale caracterului, ci şi ale gândirii. De fapt, pregătirea morală a familiei constă acum în imprimarea unui comportament social minimal – să nu minţi, să nu furi -, producand studenți incapabili să spună, despre temeiul acţiunii lor morale, mai mult decât „dacă i-aș face asta, mi-o face și el mie“ – explicație care nu-i satisface nici măcar pe cei care o rostesc.
ALLAN BLOOM
Criza Spiritului American