Cel mai vizibil semn al separării noastre tot mai accentuate și, la rândul său, cauza unei și mai mari separări este divorțul.
El are o influență profundă asupra universităților noastre, fiindcă tot mai numeroși studenți sunt produsul său, și nu numai că au probleme ei înșiși, ci-i afectează totodată pe ceilalți studenți și atmosfera generală.
În America, divorțul este indicația cea mai palpabilă că oamenii nu sunt făcuți să trăiască împreună și că, deși vor și au nevoie să creeze o voinţă generală din voințele particulare, acestea din urmă se vor reafirma constant. Există o căutare, dar tot mai lipsită de speranţă, a unor aranjamente și căi prin care cioburile să fie lipite iar. Această sarcină echivalează cu cvadratura cercului, fiindcă fiecare se iubește cel mai mult pe sine, dar vrea ca ceilalți să-l iubească mai mult decât se iubesc pe sine.
Astfel stau lucrurile îndeosebi cu copiii, situație împotriva căreia se revoltă acum părinții. În absența unui bine comun sau a unui obiect comun, așa cum arată Rousseau, dezintegrarea societății în voințe particulare este inevitabilă. În acest caz, egoismul nu e un viciu moral sau un păcat, ci o necesitate naturală. „Generaţia Eu“ și „narcisismul“ sunt doar descrieri ale acestui fenomen, nu cauzele sale.
Sălbaticul solitar din starea de natură nu poate fi condamnat pentru că se gândește mai cu seamă la el însuși, și nici o persoană care trăiește într-o lume în care predominanța propriului interes este cât se
poate de evidentă în majoritatea instituţiilor fundamentale, unde egoismul originar al stării de natură rămâne, unde preocuparea pentru binele comun este ipocrită și unde moralitatea pare să fie hotărât de partea egoismului. Sau, ca să ne exprimăm diferit, preocuparea pentru autodezvoltare, autoexpresie sau creștere, care a înflorit ca urmare a credinței optimiste într-o armonie prestabilită între o asemenea preocupare și societate sau comunitate, s-a dovedit treptat a fi un duşman al comunității.
Atașamentul parțial sau condiționat al unui tânăr față de părinții divorțați e doar comportamentul reciproc pe care-l socotește necesar spre a declanșa ataşamentullor condiționat față de el, și e complet diferit de problema clasică a loialității faţă de familie sau față de alte instituții, în mod limpede devotate membrilor lor. În trecut, o asemenea ruptură era uneori necesară, dar rămânea întotdeauna problematică din punct de vedere moral. Astăzi e normală – şi e încă un motiv pentru care literatura clasică este străină atâtor de mulţi tineri -, fiindcă e în bună măsură preocupată cu eliberarea de adevăratele pretenții – familia, credinţa sau țara -, în vreme ce acum mișcarea este în direcția opusă, căutarea unor pretenții proprii care au o oarecare validitate.
Desigur, multe familii sunt nefericite. Dar acest lucru este irelevant. Lecţia importantă pe care o transmitea familia era existenţa singurei legături indestructibile, la bine și la rău, între ființele umane.
Allan Bloom - Criza spiritului american
