Starea de natură ar trebui să culmineze într-un contract, nu doar un interes comun între părțile contractante, ci şi o care alcătuieşte din indivizi o societate. Un contract pretinde autoritate care să asigure înfăptuirea sa de către ei. În absenţa celui dintâi, nu există nici o relație; în absența celei din urmă, nu poate exista încredere, doar suspiciune.
În starea de natură privind prietenia şi dragostea astăzi, există o îndoială legată de ambele, iar rezultatul este o nostalgie după dispărutul temei comun, numit rădăcini, fără mijloacele de a-l recupera, precum și timiditate și autoprotecție în asocieri care nu sunt garantate nici de natură, nici de convenţie. Sentimentul răspândit că dragostea și prietenia sunt arbitrare, poate aspectul cel mai notabil al actualului sentiment de arbitrarietate, i-a făcut să se abandoneze unei idei mult mai personale și mai vagi de angajament, acea alegere în gol a cărei cauză rezidă doar în voință sau în sine. Tinerii vor să-și ia niște angajamente, ceea ce constituie sensul vieții, fiindcă dragostea și natura nu sunt suficiente.
Despre asta vorbesc, dar sunt bântuiți de conștiința faptului că discuțiile nu înseamnă prea mult și că angajamentele sunt mai ușoare decât aerul.
La originea invaţăturii moderne despre drepturile naturale, libertatea și egalitatea erau nişte principii politice menite să aducă deopotrivă justiție și eficiență relațiilor dintre conducători și cei conduși, care în ordinea convențională erau constituite din pretinsele drepturi oferite de putere, bogăție, tradiție, vârstă sau naştere. Relaţiile dintre rege și supus, stăpân și sclav, lord și vasal, patrician și plebeu, bogat și sărac s-au dovedit a fi create numai de om, așadar lipsite de necesitate morală, cu excepţia consimţământului părților, devenit singura sursă de legitimitate politică.
Societatea civilă urma să fie reconstruită pe temeiul natural al umanității comune a omului. Atunci avea să fie evident că toate relațiile sau înrudirile din cadrul societăţii civile depindeau de liberul consimtământ al indivizilor. Totuși, relațiile dintre bărbat și femeie, părinte și copil sunt mai naturale și mai puțin convenționale decât relaţiile dintre conducători și cei conduși, mai ales dacă ele sunt înţelese potrivit învăţăturilor moderne despre drepturile naturale. Ele nu pot fi pur și simplu înţelese ca relații contractuale, ca rezultând din acte de libertate umană, fiindcă şi-ar pierde atunci caracterul și s-ar dizolva. Ele par în schimb să constrângă acea libertate, să argumenteze împotriva liberelor aranjamente prin consimţământ dominante în ordinea politică. Dar e greu de susținut că natura prescrie și totodată nu prescrie anumite relații în societatea civilă.
Transformarea radicală a relatiilor dintre bărbați și femei sau părinți și copii a fost consecinţa inevitabilă a succesului noii politici a consimţământului
Allan Bloom - Criza spiritului american