Imperativul de a promova egalitatea, de a elimina rasismul, sexismul și elitismul (delictele specifice societății noastre democratice), precum și războiul, prevalează pentru un om care nu poate defini nici un alt interes demn de a fi apărat.
Faptul că în Germania politica era de Dreapta, iar în Statele Unite de Stânga n-ar trebui să ne inducă în eroare. În ambele locuri universitățile au cedat sub presiunea mișcărilor de masă, și au făcut astfel în bună măsură deoarece socoteau că aceste mişcări posedau un adevăr moral superior oricărui adevăr pe care l-ar fi putut oferi universitatea. Angajamentul era înțeles ca fiind mai profund decât ştiința, pasiunea decât rațiunea, istoria decât natura, tânărul decât bătrânul. De fapt, așa cum am demonstrat, ideea era aceeași.
Noua Stângă din America era o Stângă care „nietzscheaniza-heideggeriza“. Incredibila ură faţă de „societatea burgheză“ era exact aceeași în ambele cazuri. Un distins profesor de științe politice a demonstrat aceasta când le-a citit studenţilor săi radicali câteva discursuri despre ce trebuia făcut. Au fost entuziaști, până când i-a informat că discursurile îi aparțineau lui Mussolini.
Heidegger însuşi, spre sfârșitul vieții, s-a apropiat de Noua Stângă. Cea mai sinistră formulă din discursul său ca rector din 1933 a devenit, cu câteva modificări minore, sloganul profesorilor americani care au colaborat cu mișcările studențești din anii '60: „Timpul deciziei a trecut. Decizia a fost deja luată de partea cea mai tânără a națiunii germane”.
Allan Bloom - criza Spiritului American