Oricărui proaspăt absolvent îi tresărea inima la auzul unui simplu cuvânt: repartiția. Repartiția era momentul care, de cele mai multe ori, te trimitea departe de casă. Mai departe sau mai aproape, cum îți erau norocul și media. Pilele interveneau mai târziu, la mutații.
Te puteai trezi la sute de kilometri distanță de casă, într-un loc complet necunoscut. Sau, dacă aveai noroc și erai ceva mai aproape, făceai zi de zi naveta. Cu anumite excepții, repartiția se făcea la nivel de țară, pe profiluri.
Toamna Bobocilor, comedia lui Mircea Moldovan, după o carte de Petru Sălcudean, începe cu o repartiție. Studenții stau în amfiteatru, cu hărți în mâini, să se uite repede unde sunt localitățile dintre care au de ales pentru anii de stagiatură. Erau strigați pe rând și trebuiau să ia rapid decizia, dintre posturile disponibile.
Cu câteva zile înainte de repartiții, își amintește Liviu, se afișa ordinea posturilor. În 1981, lista arăta excelent: orașe mari, posturi bune. Studenții s-au bucurat. Bucuria a ținut doar două zile, când lista cea bună a dispărut și a apărut alta în locul ei. Rea. Catastrofală. Elena Ceaușescu, Coana Leana pentru „admiratori”, decisese spontan să închidă marile orașe.
https://pressone.ro/cum-munceau-romanii-pana-in-1989
https://youtu.be/8GFRv9Dheg4