Palatul Parlamentului din București, România (cunoscut înainte de revoluția din 1989 sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului, măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ realizat în spiritul arhitecturii realist socialiste. Are 9 niveluri la suprafață și alte 9 subterane. Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, si cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume. Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureștiului (sector 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest și nord-vest, Bulevardul Națiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertății la est și Calea 13 Septembrie la sud. Aceasta se află la 10 minute distanță de Piața Unirii și 20 de minute de Gara de Nord (cu autobuzul 123).
Dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului este în general o creație a naturii, având o înălțime inițială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertății este înălțată în mod artificial.
Se află pe locul 2 în lume la capitolul „cele mai costisitoare, lipsite de suces și rușinoase proiecte de arhictectură făcute vreodată", clasament realizat de cel mai vizitat site de arhitectură din lume, ArchDaily.[5] Deși a costat și costă enorm în bani și suferință, 70% este nefolosită, mare parte nefiind structurată pentru nevoile indivizilor ci pentru dorințele megalomanice[6] ale lui Ceaușescu, cultul personalității punându-și amprenta pe acest edificiu.
După cutremurul din 4 martie 1977, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a găsit pretextul pentru modificarea capitalei conform realităților politice, anume faptul că România era un stat socialist, astfel se dorea o arhitectură de tip realist socialistă. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. În 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea „Casei Poporului”, un monument monstruos de kitsch totalitarist, ceremonia oficială a așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.
Clădirea are o suprafață desfășurată de 330.000 m², înscriindu-se, după World Records Academy, la capitolul "Clădiri Administrative", pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spațiale de la Cape Canaveral din Florida și după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Pentru comparație se poate menționa că această clădire depășește cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt, și de aceea unele surse o caracterizează ca pe o construcție „faraonică”.
Început în timpul regimului comunist, (autointitulat „Epoca de Aur” a României și înlăturat în mod violent, prin Revoluția din 1989), așa-numitul Proiect București a fost un proiect ambițios al cuplului Ceaușescu început în anul 1978, ca o replică a orașului Phenian, capitala Coreei de Nord. Un proiect de sistematizare exista încă din anii '30 (din timpul lui Carol al II-lea) pentru zona Unirii - Dealul Arsenalului.
După cutremurul din 1977 Nicolae Ceaușescu a ordonat „reconstruirea” Bucureștiului ca un nou oraș, de sine stătător. În anii 1978-79 a avut loc un concurs la nivel național pentru reconstruirea Bucureștiului. Concursul a durat aproape 4 ani și a fost câștigat de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de numai 28 de ani, care a fost numită arhitect șef a acestui proiect excepțional de controversat.
Șantierul propriu-zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei și relocația a peste 40.000 de oameni din această zonă. Între clădirile dispărute se numără Mănăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naționale, Stadionul Republicii, etc. Lucrările s-au efectuat cu munca forțată a militarilor în termen și astfel costul a fost redus la minimum.
Acest proiect de reconstruire a Bucureștiului, cuprindea o serie de clădiri cum ar fi: Palatul Parlamentului - Casa Republicii, Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Hotelul Marriott - Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Unirii - Victoria Socialismului.
În 1989 costurile clădirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro.
Au muncit 20.000 muncitori, 5000 soldați, 700 arhitecți, o armată de așa-ziși „voluntari”, în condiții grele, 3 schimburi timp de 7 ani. Nu se știe numărul victimelor acesta fiind un subiect tabu, autoritățiile comuniste nedorind publicarea datelor, cei ce au lucrat pe acest șantier declară că au fost victime, ținând cont de numărul victimelor de pe alte șantiere de amploarea „Casei Poporului” realizate în „epoca comunistă” putem afirma că au fost sute de morți.
Dimensiunile clădirii
lungime - 270 metri
lățime - 245 metri
înălțime - 86 metri (peste cota 0)
adâncime 92 metri (sub nivelul solului)
suprafața construită la sol - 66.000 metri pătrați
Resurse folosite
Pentru realizarea acestei impunătoare clădiri s-au folosit:
1.000.000 m³ de marmură
5.500 de tone de ciment
7.000 de tone de oțel
2.000.000 de tone de nisip
1.000 de tone de bazalt
900.000 m³ de esențe de lemn
3.500 de tone de cristal
200.000 m³ de sticlă
15.000 de candelabre
220.000 m² de covoare
3.500 m² de piele.