Cum au ajuns românii să facă obligatoriu „voluntariat“ pe vremea lui Ceauşescu şi ce însemna, de fapt, „munca patriotică“
Elisabeth Bouleanu
Termenul de voluntariat nu avea, în vremea regimului comunist, aceeaşi conotaţie ca în prezent. Munca efectuată gratis, în folosul semenilor sau al comunităţii, cunoscută astăzi sub termenul de „voluntariat”, se numea sub Ceauşescu „muncă patriotică” şi era, de fapt, obligatorie pentru toţi românii.
Conceptul de ”muncă patriotică” nu a fost invenţia lui Ceauşescu. Modelul a fost preluat de la Lenin, care introdusese în Rusia, încă de la începutul anului 1918, munca obligatorie generalizată. De la Lenin care a inventat ”subotnicul comunist”, prin care ruşii munceau gratis, în folosul statului, în zilele de sâmbătă, Ceauşescu a adaptat în România munca voluntară, devenită mai apoi munca patriotică, în care românii au fost implicaţi cu mic cu mare în aproape toate sectoarele de activitate, tot în folosul statului. Iniţial, au apărut „brigăzile voluntare”, constituite cu scopul de a reconstrui ţara. Apoi, s-a ajuns la munca voluntară justificată prin ideologii de partid.
Perioada de vârf a fenomenului numit ”muncă patriotică” a fost atinsă în anii '70-'80. Îndemnul ca întreaga ţară să participe la ”voluntariatul patriotic” era făcut chiar de Ceauşescu.
,,Eu rog primii secretari să mobilizeze toate forţele, tineretul, chiar şi funcţionarii şi în zilele de sărbători şi din oraşe, pentru a strânge la timp, şi dacă se poate fără nicio pierdere sau în orice caz, cu pierderi minime, în întregime, grâul. Ştiţi că anul trecut a trebuit să scoatem din fondul central o cantitate destul de mare de grîu. Vom aprecia munca fiecărui comitet judeţean şi a fiecărei organizaţii de partid după felul cum vor acţiona pentru a strânge la timp şi în bune condiţii în întregime toată recolta”,
îndemna Ceauşescu în 1971, într-una din şedinţele de partid.
Salariaţii erau scoşi la munca patriotică doar după program sau în zilele de duminică, pentru a nu fi scoşi din producţie în timpul săptămânii de lucru. În singura zi liberă din săptămână, în oraşe, bărbaţii erau scoşi la patrulare, alături de miliţieni, prestând astfel muncă patriotică pentru menţinerea liniştii şi ordinii publice.
Muncitori sau intelectuali, sub regimul comunist, toţi românii erau obligaţi să-şi aducă contribuţia la progresul societăţii. Vara, intelectualii erau scoşi la măturat străzile, iarna, ingineri sau economişti puneau umărul la curăţarea trotuarelor de zăpadă. Sustragerea de la munca patriotică însemna asumarea unei pedepse. În vara anului 1971, fenomenul s-a extins intens.
„Atât în investiţiile industriale, cât şi la cele din agricultură, trebuie să se apeleze în mai mare măsură la muncă voluntară, la folosirea tineretului, în general a a oamenilor muncii şi din agricultură şi din industrie, a gospodinelor, în executarea la timp a investiţiilor prevăzute în plan. Aceasta este valabil şi pentru lucrările de locuinţe şi alte lucrări social-culturale, lucrări edilitare”,
îndemna Ceauşescu în 1971.
Scopul voluntariatului intens era economisirea de bani la bugetul naţional şi construirea obiectivelor pe care Ceauşescu le avea în plan
Elevii făceau voluntariat în agricultură ”Zi de muncă patriotică” era termenul consacrat în şcoli pentru zilele de sâmbătă în care, încărcaţi în autobuze, elevii de şcoală generală erau duşi la cules de struguri, fructe, cartofi, porumb sau bumbac. Fiecărui elev îi era dat un sac de rafie pe care trebuia să îl umple, după caz, cu struguri, porumb, fructe sau bumbac. Zilele de muncă începeau dimineaţa şi sfârşeau după apusul soarelui.
De-a lungul zilei, ”la munci”, elevii erau supravegheaţi de cadre didactice, puse şi ele la treabă. Munca patriotică a elevilor era prezentată în jurnalele de ştiri în stil propagandistic:
”În livadă, dragi copii
Strângeţi prune brumării, coşuri pline
Iară mâine veţi avea magiun pe pâine”.
Potrivit jurnalelor de ştiri ale vremii, totul se făcea cu pricepere şi entuziasm:
”Elevii de liceu au venit să ajute la strângerea recoltei în cea mai bună tradiţie a a muncii voluntar patriotice a tineretului nostru. 66.00 de mii de tineri dovedind entuziasm şi pricepere...”
Şi studenţii prestau voluntariat patriotic. Sub Ceauşescu, anul universitar, care începea pe 15 septembrie, debuta în facultăţi cu un stagiu de două săptămâni de muncă patriotică la strâns de porumb, cartofi sau recoltat de struguri. Studenţii erau duşi pe şantiere de muncă, unde li se asigura cazare masă şi transport, pentru a presta în folosul patriei. ”Muncile patriotice” pentru studenţi durau două săptămâni.
Pentru presataţia ”voluntară”, în folosul patriei nimeni nu era plătit. Condiţiile de cazare erau insalubre, în barăci de zilieri sau grajduri dezafectate, mâncarea era puţină şi proastă, iar, de apă, studenţii, pe care Ceauşescu îi voia patrioţi, aveau parte doar atunci când venea cisterna.
