Varujan Vosganian este poet, prozator, economist și politician român, de etnie armeană. Varujan Vosganian este, de asemenea, prim-vicepreședinte al Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România, președintele Uniunii Armenilor din România și senator. În literatura română contemporană, Varujan Vosganian a reușit să se impună ca scriitor prin volumul Cartea șoaptelor, tradusă în patru limbi și multipremiată la publicare. A mai publicat încă cinci cărți. Uniunea Scriitorilor din România l-a propus, la începutul lui 2014, și pe Varujan Vosganian la Premiul Nobel pentru Literatură.
( https://www.bookaholic.ro/tag/varujan-vosganian )
Varujan Vosganian este, în felul său, umanistul secolului 21: om politic de marcă, un scriitor cu vervă, un muzician cel putin la fel de bun şi nu numai atât. Primele două instanţe ale omului Vosganian s-au întrecut mereu, întâlnindu-se într-un punct vecin cu tragedia.
"În mine au existat întotdeauna aceşti doi oameni, unul care a fost captivat de spaţiul intim, de masa de scris, de foşnetul cărţilor şi celălalt care a fost captivat de răsunetul aplauzelor. Ei doi s-au reunit şi au devenit unul o singură dată: atunci când m-am întâlnit cu moartea.
Când, legaţi cu mâinile la spate, am fost duşi pe câmp şi câţiva oameni cu mitraliere aşteptau ordinul să ne omoare. Asta a durat câteva ore, timp în care eu m-am întâlnit cu moartea. A te întâlni cu moartea e o mare şansă, cu condiţia să scapi"
...Este o întrebare care mi se pune adesea. Cum poate un om să fie senator, ministru de Finanţe şi scriitor. Eu zic că dacă eşti autentic poţi face lucruri autentice, chiar dacă par aparent diferite.
Politica este o artă a comunicării, economia este o formă de cultură, este cultura managerială, iar cultura însăşi este prin definiţie o formă de comunicare.
Toate trei au acest element comun. În situaţia în care acelaşi set de valori îl pui la baza tuturor acestor îndeletniciri, ele se pot lega. Mai mult, politicul se va recupera prin cultură.
La noi, politicul a apărut din cultură. Daca mergi într-un liceu în laboratorul de istorie şi in cel de literatură, sunt aceleaşi figuri. Dacă scoatem din politica românească de până în 1938 oamenii de cultură, ramânem destul de puţini.
De la Titu Maiorescu şi Barbu-Stefanescu Delavrancea până la Duiliu Zamfirescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Lucian Blaga, Spiru Haret, Vasile Conta, Simion Mehedinţi şi atâţia alţii, aceşti oameni au făcut nu doar cultură ci au întemeiat o naţiune modernă.
În clipa în care politica s-a îndepărtat de cultură, a dispreţuit-o, ba chiar a folosit-o ca un intrument al autorităţii, Romania a rătăcit în afara propriei istorii. Eu nu spun neapărat că omul politic trebuie să fie neapărat creator de cultură.
A fi om de cultură este altceva. Este cel care deschide o carte, care ştie să întrebe atunci când nu ştie, care stă pe un scaun care nu-i mai înalt decât teancul cărţilor pe care le-a citit.
Dacă vom avea astfel de oameni care vor fi tot atâtea modele în politica românească atunci statul român s-ar reîntoarce în mijlocul societăţii care l-a creat şi societatea ar putea să aibă modelele de care are atâta nevoie.
Eu nu am avut altă incompatibilitate între politică şi literatură decât aceea că a existat o reţinere în societatea românească în general faţă de oamenii politici. De la asasinarea lui I.G. Duca pe peronul din Sinaia şi până astăzi, politica a indus multe traume în societatea românească.
Exista aceasta neîncredere faţă de omul politic, care se transpune şi asupra omului de cultură. De aceea, am fost adesea atent cu momentele în care îmi lansez cartile.
Joi, 11 aprilie 2019 am avut plăcerea de a asista la lansarea de carte a omului Varujan Vosganian liberal-prozator-muzician şi poet. Cartea lansată "Statuia Comandorului" are o latură întunecată:
„Personajele acestei cărţi sînt oameni obişnuiţi, de tot felul: muncitori, ţărani, intelectuali, comercianţi. Ceea ce au ei în comun este spaţiul concentraţionar în care trăiesc. Un spaţiu descris în toată grozăvia lui, o descriere cu atît mai neînduplecată cu cît în cuprinsul volumului nu veţi găsi niciunul dintre cuvintele care îl denumesc: «comunism», «comunist», «partid» etc., ci doar neliniştile şi suferinţele pe care le-a provocat... Aceste pagini se constituie într-un elogiu adus nu rebelilor fără cauză, ci rebelilor fără şansă.” (Varujan Vosganian)
„Poeme umbrite de o inexplicabilă, statornică revoltă, mîhnire, proze din ce în ce mai batjocoritoare cu prostia omenească, scrise parcă într-adins pentru a nu fi publicate – astfel de pagini îmi treceau tot mai numeroase prin faţa ochilor. Cineva se împotrivea evidenţelor; cineva stăruia să creadă că nu zadarnic se aşază la masa de scris, deşi perspectivele cununiei cu litera de tipar piereau într-un unghi tot mai strîmt şi mai neguros. Varujan Vosganian avea toate datele unui artist care îşi face religie din refuzul faptului împlinit.” (Mircea Ciobanu)
În ciuda aceste proze elementul poetic nu a lipsit încălzind atmosfera întâlnirii:
vizualizaţi pe Youtube https://youtu.be/YR2-wAuEsPc
La sfârşit îmi permit să vă prezint o poezie a autorului care mi-a plăcut care şi ea este străbătută de aceeşi tragism neâmplinit
Scara lui Iacob
O bună recompensă va fi să primească
Cel care va găsi pielea feţei mele, luată de vânt.
Nu mai ajung cu degetele până la marginea trupului meu.
Spuneţi voi restul: despre bietul meu trup
închis în alt trup, ghemuit şi el într-un trup mult mai mare
şi iarăşi, de şapte ori, precum mormintele scufundate ale Troiei.
De şapte ori şapte, precum tălmăcirile Septuagintei.
Nu trebuie să am faţă ca să mă pot întoarce cu faţa la Dumnezeu.
De-aceea bună recompensă va fi să primească
cel care va găsi pielea feţei mele, luată de vânt.
Neînduplecat este numai sângele
care curge mai mult decât pot să-l trăiesc.